Pe de o parte se afla cladirea Camerei de Comert si Industrie, cladire moderna de sticla, in a carei fatete se oglindeste Dambovita, dar si o parte din vechile cladiri ramase de pe splai.
Manastirea este ascunsa privirii, desi este situata pe o colina ce ii poarta numele. Daca stii unde sa o cauti cu privirea, o ghicesti inghesuita in spatele cladirilor nou construite. La vedere este doar Biserica Bucur Ciobanul si seminarul teologic ce se afla in curtea manastirii.
Istoria manastirii este lunga si interesanta.
Prima biserica atestata in acest loc a fost cea construita de Mihnea cel Rau (1508 - 1509).
Al doilea ctitor este domnitorul Alexandru al II lea Mircea (1568 - 1577), stranepot al lui Vlad Tepes. Fiul sau, Mihnea Turcitul, inzestreaza biserica cu mosii, sate si odoare de pret. In timpul domniei sale, aici este infiintata prima biblioteca din Bucuresti.
In anul 1595, trupele lui Sinan Pasa incendiaza biserica in retragerea lor din fata armatei lui Mihai Viteazul.
Actuala biserica este cea reconstruita de catre domnitorul Radu Voda Mihnea, in 1625 si este considerat pana in ziua de azi ctitorul Manastirii Radu Voda.
Mormantul acestuia se afla in interiorul bisericii, pe partea dreapta, in nisa dintre pronaos si naos.
De-a lungul timpului, mai ales datorita cutremurelor din 1829 si 1838, manastirea sufera mai multe stricaciuni si reparatii.
In perioada 1967 - 1974, din initiativa Patriarhului Iustinian Marina, manastirea este restaurata asa cum o vedem azi.
Patriarhul Iustinian Marina este inmormantat in interiorul bisericii.
Pictura a fost realizata de catre parintele arhimandrit Sofian Boghiu. In pronaos se pastreaza o parte insemnata din pictura lui Gheorghe Tattarescu.
In interiorul manastirii se afla moastele Sfantului Ierarh Nectarie al Eginiei. Sfantul Nectarie Taumaturgul, adica Vindecatorul sau Cel care tamaduieste, este renumit pentru minunile savarsite atat in timpul vietii cat si dupa moarte. Se spune ca cei bolnavi, care se roaga la Sfantul Nectarie, sunt ajutati sa se vindece, mai ales cei bolnavi de cancer.
Alaturi de moastele Sfantului Nectarie se afla si un fragment din moastele Sfantului Efrem cel Nou, facator de minuni.
De o deosebita valoare este icnostasul bisericii.
Pridvorul bisericii este pictat in intregime, cu scene biblice si Sfinti. Acesta a fost adaugat atunci cand biserica a fost restaurata ultima oara.
In curtea manastirii s-a pastrat turnul clopotnitei. Acesta a fost construit de Radu Mihnea in anii 1613 - 1614 si a fost refacut, pe vechile temelii, in 1804.
Manastirea Radu Voda este un lacas de cult, monument istoric, unde crediciosii isi afla linistea si speranta.
Este icoana mea Stramba in naos 1900-etern si vesnic cu caseta cu sunet corecta[legea si proorocii vesnic].cnp vesnic, icoana gen Miriam vesnic.
RăspundețiȘtergere